Makita DC18RA Manual page 10

Fast charger
Hide thumbs Also See for DC18RA:
Table of Contents

Advertisement

Available languages
  • EN

Available languages

  • ENGLISH, page 4
ROMÂNĂ
Instrucţiuni de siguranţă importante
Acest aparat poate fi utilizat de către copiii de peste 8 ani și persoanele cu
capacităţi fizice, senzoriale sau mentale reduse sau care nu au experienţă
sau nu deţin cunoștinţele necesare, cu condiţia să fie supravegheate și
instruite cu privire la utilizarea în siguranţă a aparatului și să conștientizeze
pericolele pe care le implică utilizarea. Li se va interzice copiilor să se joace
cu aparatul. Este interzisă efectuarea lucrărilor de curăţare și de întreţinere
de către copiii nesupravegheaţi.
ATENŢIE:
1.
PĂSTRAŢI ACESTE INSTRUCŢIUNI – Acest manual conţine instrucţiuni importante privind siguranţa şi utilizarea încărcătorului de
baterii.
2.
Înainte de a utiliza încărcătorul de baterie, citiţi toate instrucţiunile şi marcajele de avertizare de pe (1) încărcător de baterii, (2) baterie şi
(3) produsul cu care va fi utilizată bateria.
3.
ATENŢIE – Pentru a reduce riscul de accidentare, încărcaţi numai baterii reîncărcabile Makita. Alte tipuri de baterii pot exploda,
provocând leziuni şi pagube.
4.
Acest încărcător de baterie nu poate fi utilizat pentru a încărca baterii nereîncărcabile.
5.
Folosiţi o sursă de alimentare de tensiunea specificată pe fişa de identificare a încărcătorului.
6.
Nu încărcaţi bateriile în prezenţa lichidelor sau gazelor inflamabile.
7.
Nu expuneţi încărcătorul la ploaie sau zăpadă.
8.
Nu transportaţi niciodată încărcătorul ţinându-l de cablu şi nu îl trageţi brusc pentru a-l deconecta de la sursa de alimentare.
9.
După încărcare sau după ce aţi efectuat o operaţiune de întreţinere sau curăţare, decuplaţi încărcătorul de la sursa de alimentare.
Trageţi de ştecăr şi nu de cablu atunci când deconectaţi încărcătorul.
10. Verificaţi dacă aţi poziţionat cablul astfel încât persoanele din jur să nu calce pe acesta, să nu se împiedice de acesta sau să nu îl
deterioreze ori expună unor tensiuni.
11. Nu folosiţi încărcătorul în cazul în care cablul sau fişa sunt deteriorate. În cazul în care cablul sau fişa sunt deteriorate, solicitaţi unui
centru de service autorizat Makita înlocuirea acestora, pentru a evita orice pericole.
12. Nu utilizaţi şi nu dezasamblaţi încărcătorul dacă acesta a fost supus unor lovituri puternice, impactului cu solul sau altor factori care au
dus la defectarea acestuia; transportaţi-l la un tehnician de service calificat. Utilizarea sau reasamblarea incorectă a încărcătorului poate
provoca şocuri electrice sau incendii.
13. Nu încărcaţi cartuşul acumulatorului atunci când temperatura camerei este SUB 10°C sau PESTE 40°C. Când temperatura
acumulatorului este sub 0°C, încărcarea nu va începe.
14. Nu încercaţi să utilizaţi un transformator ridicător de tensiune, un generator electric sau o sursă de alimentare cu CC.
15. Nu acoperiţi şi nu înfundaţi sub nicio formă orificiile de ventilaţie ale încărcătorului.
Încărcare
1.
Conectaţi încărcătorul va sursa de alimentare cu tensiunea corespunzătoare. Indicatorul luminos de încărcare va lumina intermitent cu
culoarea verde în mod repetat.
2.
Introduceţi acumulatorul în încărcător până se opreşte, reglându-l în funcţie de ghidajele încărcătorului. Capacul încărcătorului poate fi
deschis prin introducerea şi închis prin scoaterea acumulatorului.
3.
În momentul în care acumulatorul este introdus, indicatorul luminos de încărcare având o culoare roşie se va lumina, iar încărcarea va
începe, fiind acompaniată de o melodie scurtă presetată, cu rolul de asigurare, aşa cum tot sonor va fi notificată şi terminarea încărcării.
4.
Odată cu terminarea încărcării, indicatorul luminos de încărcare îşi va schimba culoarea din roşu în verde, iar melodia sau soneria (un bip
lung) va fi emis pentru a notifica terminarea încărcării.
5.
Timpul de încărcare variază în funcţie de temperatura (10°C (50°F) – 40°C (104°F)) va care acumulatorul este încărcat şi de condiţia de
încărcare a acestuia, adică în funcţie de cât de nou sau de cât de mult nu a fost utilizat acumulatorul.
6.
După încărcare, scoateţi cartuşul de baterie din încărcător şi deconectaţi încărcătorul.
Modificarea melodiei de notificare a încărcării complete
1.
Introducerea acumulatorului în încărcător prezintă ultima melodie scurtă presetată care notifică încărcarea completă.
2.
Scoaterea şi reintroducerea acumulatorului în mai puţin de cinci secunde după această acţiune face ca melodia să fie schimbată.
3.
Cu fiecare scoatere şi reintroducere în mai puţin de cinci secunde după aceasta, melodia se va schimba în ordine.
4.
În momentul în care melodia dorită este prezentată, lăsaţi acumulatorul în încărcător şi procesul de încărcare va începe. În cazul în care
este selectat modul "bip scurt", nu va fi emis niciun fel de sunete de notificare a încărcării complete. (Modul silenţios)
5.
Odată cu terminarea încărcării, indicatorul luminos de culoare verde va rămâne aprins, iar cel de culoare roşie se stinge. Melodia
presetată va introducerea acumulatorului sau soneria (un bip lung), notificând terminarea încărcării, se va auzi. (În modul silenţios, nu va
fi emis niciun sunet.)
6.
Melodia presetată va rămâne memorată chiar dacă încărcătorul este scos din priză.
Tensiune
Număr de celule
Acumulator de tipul Ni-MH
10
9,6 V
12 V
8
10
B9017A
BH9020/A
BH1220/C
BH9033/A
BH1233/C
14,4 V
Capacitate (Ah)
12
1,7
1,8 (IEC61951-2)
BH1420
1,8 (IEC61951-2)
BH1427
2,5 (IEC61951-2)
3,1 (IEC61951-2)
BH1433
3,1 (IEC61951-2)
Timp de încărcare (minute)
20
20
15
20
30
22

Hide quick links:

Advertisement

Table of Contents
loading

This manual is also suitable for:

Dc18rc

Table of Contents